Inca din primul an de viata, copilul este capabil de a imita expresia mamei. Acesta este numit raspunsul dramatic (Jennings 2008) iar acest raspuns duce la mimica si ecolalia de mai tarziu. Mama si copilul pornesc pe rand o conversatie. Daca conversatia este oprita brusc, sunt inregistrate expresii de dezamagire pe chipul copilului. Aceasta comunicare poate avea loc intre adulti si bebelusi inca de foarte devreme si incurajeaza exprimarea prin miscare si sunet.
Jocul dramatic este inceputul comunicarii interactive intre adulti si bebelusi si incurajeaza copilul sa dezvolte empatia – intelegerea a ceea ce alta persoana simte. Empatia este foarte importanta, pentru a putea fi constienti de nevoile altora si pentru a intelege implicatiile actiunilor lor.
Este important pentru jocul dramatic si pentru cei care folosesc teatru ca metoda de stimulare sa recunoasca radacinile atasamentului in jocul senzorial si jocul dramatic, si sa fie atenti la aceste procese care incep in timpul sarcinii, in primele ore si saptamani dupa nastere.
Avantajul utilizarii jocurilor dramatice este ca ofera reintroducerea experientelor din anii timpurii. Jocurile teatrale sunt un model educational dezvoltat in Marea Britanie in ultimii 30 de ani. Sunt jocuri create de actori pentru a fi utilizate acum si de cei care nu sunt actori in terapia prin joc cu grupuri cu nevoi speciale. Desi sunt jocuri, ele au valoare educationala, fiecare joc este destinat unui anumit scop pentru dezvoltarea individuala sau a grupului.
Procesul creator antreneza in beneficiar un activism psihic intens ce are puterea de alinare sau chiar vindecare emotionala. Spre deosebire de artele vizuale care o au finalitate clar definita, aici scopul final nu este produsul artistic in sine ci implicarea
emotionala a copilului in procesul creator.
Intr-un mediu suportiv, securizant emotional, copiii vor fi acompaniati si sprijiniti sa dea forma, culoare, sens dificultatilor, experientelor interne cu care se confrunta sau sa-si descopere noi resurse de crestere si dezvoltare.